Clientul beat care a plătit cea mai scumpă cursă Uber din viața lui

de: Andreea Cuzub
02 03. 2018

Probabil că ți s-a întâmplat și ție să mergi cu taxiul și șoferul să fie atât de drăguț încât să te ocolească jumătate de oraș. În cazul Uber, nu prea merge treaba astfel și nici ”maimuța” pe schimbător nu e disponibilă, dar asta nu înseamnă că nu poți să ți-o furi.

Dacă crezi că tu ai fost ghinionist când ai plătit cu 20 de lei în plus și nu ai primit restul, tipul de mai jos are probleme mult mai mari.

Un american a ajuns în situația norocoasă în care trebuie să plătească 1.625 de dolari după ce s-a îmbătat, a mers cu Uber, și-a trecut locația greșită și a ajuns la 500 de km distanță de casă. În loc să pună destinația la care trebuia să ajungă, omul s-a gândit să se ducă în orașul lui natal, New Jersey.

Americanul Kenny Bachman a ieșit în oraș cu niște prieteni, în Morgantown, West Virginia. După o noapte în care s-a îmbătat zdravăn, acesta și-a chemat un Uber și de aici totul e istorie. În loc să se ducă în campusul în care locuia, el a introdus, din greșeală, adresa orașului său natal, New Jersey.

Povestea devine și mai interesantă când Kenny a adormit pe drum. Când s-a trezit, nu își mai aducea aminte nimic și nu înțelegea de era atât de departe de casă. Pe lângă toate astea, americanul a comandat un Uber XL, în care încap până la 6 persoane și care are, bineînțeles, un tarif mai mare.

La sfârșitul cursei, când a văzut cât a costat cursa, el a declarat: “Asta e o nebunie!”

În prezent, americanul susține că nu își aduce aminte când a chemat mașina și îl acuză pe șoferul Uber că i-a folosit telefonul deoarece nu crede că el a introdus adresa din New Yersey. Cu toate acestea, el trebuie să îi plătească șoferului cursa în valoare de 1.625 dolari.